Dacă suferinţa
n-ar fi un instrument de cunoaştere, sinuciderea ar fi obligatorie. Şi
viaţa însăşi - cu inutilităţile ei sfâşietoare, cu bestialitatea ei
obscură, care ne târâie în erori pentru a ne spânzura din când în când
de câte un adevăr, cine ar putea-o suporta, de n-ar fi un spectacol de
cunoaştere unic? Trăind primejdiile spiritului, ne mângâiem prin
intensităţi de lipsa unui adevăr final.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu